Pot sa fiu uitat, pot fi parasit, pot fi lasat singur, pentru ca nu tin deloc la mine si sangele meu se varsa in calea lactee...oricum. E lumina destula! Privirile mele nu vad decat mastile prietenilor mei, asa ca exista inca loc si pentru dusmani, e loc destul, este...Ma inspaimanta insa, prietenii care apar din trecut si rup bucati din mine, mai ales noaptea, cand ma trezesc cu tampla pe tine, pe sanul tau, ratacit in gubernia Saratov, ca Ana Karenina intinsa pe brazdele din taigaua nemarginita,brazde care uneori se transforma intr-un fel de paine, neagra sau integrala, din care gura mea umeda musca cu pofta...Viata asta este un fel de ecuatie, cu mai multe necunoscute, care raman necunoscute...pentru totdeauna! Nici nu ma obosesc sa mai gandesc... Fie ce-o fi. In sfarsit sunt asteptat si de lumina si de intuneric...
Gheorghe - intr-o maniera nichitostanesciana.
Bine ai revenit, Mihai in lumea ciudata a bloggerilor! Mie, personal mi-ai lipsit tare mult si m-as bucura sa aflu din postarile tale viitoare unde ai fost mai bine de un deceniu si de ce ai clasificat amintirile sfinte cu artisti de la magazinul "Muzica"... Te rog deschide cutia Pandorei! Inca te mai iubesc, Anca H.
RăspundețiȘtergere